Posted inActualitate

Craiovean reținut după ce și-a lovit fiica în vârstă de 15 ani » Stiri din Craiova si Oltenia

Craiovean reținut după ce și-a lovit fiica în vârstă de 15 ani » Stiri din Craiova si Oltenia

Noaptea trecută, polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violenţă în familie.

În fapt, în cursul zilei de 04 decembrie, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că bărbatul şi-ar fi agresat fizic fiica în vârstă de 15 ani.

Din cercetările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că în seara zilei de 04 decembrie a.c., în jurul orei 18.45, pe fondul unui conflict în familie, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe fiica sa, aceasta suferind leziuni.

Având în vedere natura evenimentului, polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.

Totodată, în urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, a fost dispusă reţinerea bărbatului, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violenţă în familie.

În cursul acestei zile, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.

 » Citește mai mult…