Posted inActualitate

Vreme mai caldă în Oltenia, în următoarea perioadă

Vreme mai caldă în Oltenia, în următoarea perioadă

Temperaturile vor fi peste cele obişnuite în această perioadă în toată ţara în săptămâna următoare, anunţă meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru următoarele două săptămâni. Vremea va fi deosebit de caldă în Oltenia Moldova, Dobrogea și Muntenia în prima parte a intervalului.

Potrivit meteorologilor, în ulimele zile ale anului vremea va fi caldă în Oltenia. Precipitații vor fi după data de 2 ianuarie.

Între 25 şi 30 decembrie vremea va fi deosebit de caldă, deşi valorile termice vor avea variaţii uşoare de la o zi la cealaltă şi se vor situa, mediat regional, la maxime între 12 şi 16 grade şi minime între 0 şi 4 grade. În intervalul următor se va răci treptat, astfel că mediile valorilor diurne vor ajunge la 6 grade şi ale celor nocturne la -2 grade. Precipitaţii se vor semnala cu o probabilitate mai mare din data de 2 ianuarie.

Și în alte regiuni ale țării vremea va fi la fel de caldă.

BANAT

În prima săptămână din interval valorile termice se vor situa cu mult peste ceea ce ar trebui să se înregistreze la finalul lunii decembrie. Vor fi mici oscilaţii de la o zi la alta şi se vor înregistra maxime, în medie, de 12…14 grade şi minime de 2…4 grade. Din a doua săptămână, temperaturile mai scad, dar vor continua să fie mai mari decât normele specifice perioadei. Astfel vor fi maxime, în medie, la nivelul întregii regiuni, de 4…8 grade şi minime de 0…3 grade. Vor fi precipitaţii în prima zi a intervalului, apoi va creşte din nou probabilitatea de apariţie a acestora începând din 30 decembrie.

CRIŞANA

În prima săptămână din interval, valorile termice vor avea oscilaţii de la o zi la alta, dar se vor menţine mai ridicate decât în mod normal în această perioadă.

 » Read More