Posted inActualitate

Vâlcea: Trafic blocat pe DN 7 – Valea Oltului, în urma unor căderi de pietre

Vâlcea: Trafic blocat pe DN 7 – Valea Oltului, în urma unor căderi de pietre

Circulaţia rutieră este blocată, în această seară, pe sensul spre Sibiu al DN 7 – Valea Oltului, în judeţul Vâlcea, din cauza unor căderi de pietre. Un autovehicul a fost avariat, nefiind înregistrate victime.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe DN 7 Râmnicu Vâlcea-Sibiu, la kilometrul 218+400 de metri, în zona localităţii Tuţuleşti, judeţul Vâlcea, sunt semnalate căderi de pietre pe suprafaţa de rulare. Un autovehicul este avariat.

În urma incidentului, nu s-au înregistrat persoane rănite.

Traficul rutier este blocat pe sensul către Sibiu, circulându-se alternativ, pe celălalt fir, prin dirijare.

Citeşte şi: Doi români au murit în Franța, după ce un zid s-a prăbușit peste ei

 » Read More