Posted inActualitate

46,5 milioane de lei pentru reabilitarea termică a 17 blocuri din Rovinari

46,5 milioane de lei pentru reabilitarea termică a 17 blocuri din Rovinari

Alte 17 blocuri din Rovinari vor intra în reabilitare termică anul acesta.

Este în derulare o licitație pentru stabilirea constructorilor pentru cele 17 imobile care nu au beneficiat niciodată de lucrări de modernizare complexă. Autoritățile locale și-au propus ca la finalul lunii martie să selecteze constructorul și să fie demarate lucrările care au o valoare de 46,5 milioane de lei. Sunt deja disponibile proiectele tehnice pentru reabilitarea termoenergetică a clădirilor respective.

„Realizarea lucrărilor de creștere a eficienței energetice în cladiri rezidețiale din orașul Rovinari pentru un număr de 17 blocuri. Este vorba despre: Bloc H5, G1, E3, C4, C1, C5, S2, C6, F3, R6, D2, T4, R2, T5, S4, S5 și F1, conform proiectelor tehnice“.

În momentul de față se derulează lucrări de reabilitare la 11 blocuri din oraș. Vor începe lucrări de anvelopare la alte 3 blocuri și 17 au intrat în licitație și se dorește ca în această primăvară să fie deschise șantierele. Conform autorităților locale, până acum au fost anvelopate 5 blocuri din localitate. Ar mai rămâne de modernizat în total încă 40 de blocuri(aici intră inclusiv cele la care se lucrează sau sunt în licitație).  

Locuințe pentru medici și profesori la Novaci

Și autoritățile din Novaci au un proiect legat de locuințele din oraș. Astfel, tinerii specialiști din Novaci vor beneficia de locuințe de serviciu. Autoritățile locale au primit o finanțare de peste un milion de euro pentru construirea de locuințe pentru tineri, dar și de locuințe pentru specialiștii din sănătate și din învățământ.

Astfel, angajații navetiști de la școli și de la unitatea medicală din oraș vor avea posibilitatea să rămână în localitate, în locuințele pe care le vor primi de la autorități. Va fi construit un bloc cu maximum 3 etaje și cu un total de 15 apartamente.

 » Read More