Posted inActualitate

Prins în flagrant când vindea cocaină la Craiova » Stiri din Craiova si Oltenia

Prins în flagrant când vindea cocaină la Craiova » Stiri din Craiova si Oltenia

Ieri, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună procurorii DIICOT, au desfășurat, în Craiova, o acțiune pe linia traficului de droguri de mare risc.

Astfel, a fost prins în flagrant delict un tânăr, de 26 de ani, din comuna Urzica, judeţul Olt, în timp ce ar fi pus în vânzare 23 de grame de cocaină, pentru 9.500 de lei.

De asemenea, din cercetările efectuate a rezultat că acesta, împreună cu o altă persoană ( care se sustrage urmăririi penale) ar fi deținut și comercializat diferite cantități de cocaină, cu sume cuprinse între 200 și 2.500 de lei.

Ulterior, au fost puse în executare trei mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Dolj, unde au fost descoperite 150 de grame de cocaină, un cântar de mare precizie, diverse obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.

„Tânărul a fost condus la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, procurorul D.I.I.C.O.T – S.T. Craiova a dispus reținerea bărbatului de 26 de ani, pentru 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu”, arată IPJ Dolj.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți, din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului reținut, pentru 30 de zile.

 » Citește mai mult…