Posted inActualitate

Tineri reținuți, după ce i-au furat unui bătrân suma de 25.000 de lei » Stiri din Craiova si Oltenia

Tineri reținuți, după ce i-au furat unui bătrân suma de 25.000 de lei » Stiri din Craiova si Oltenia

Doi tineri din Băilești au fost reținuți de polițiști, ieri, după ce i-au furat unui bătrân, în vârstă de 90 de ani, suma de 25.000 de lei. Omul abia scosese banii din bancă, cei doi l-au obersvat și i-au propus să îl ducă acasă. Vârstnicului i-a fost luată întreaga sumă și a fost abandonat pe un câmp de lângă Băilești, Dolj. 

Ieri, poliţişti din cadrul Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Giubega au fost sesizaţi de un bărbat, de 90 de ani, din comuna Galicea Mare, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi furat suma de 25.000 de lei.

Din cercetările efectuate de către polițiști, s-a stabilit că în cursul aceleiaşi zile, bătrânul a retras de la o agenţie bancară, din municipiul Băileşti, suma de 25.000 de lei. A și fost acostat de doi tineri, pe care nu-i cunoştea, dar care i-au promis că-l vor duce la locuinţa sa din comuna Galicea Mare.

Profitând de starea bătrânului, cei doi l-au transportat cu un autoturism în afara localităţii Băileşti, unde, i-ar fi sustras suma de bani şi l-au abandonat pe un câmp.

În urma activităţilor desfăşurate de către poliţişti au fost identificaţi cei doi tineri, cu vârstele de 18 şi 30 de ani, ambii din municipiul Băileşti, bănuiţi de comiterea faptei, întreaga sumă de bani fiind recuperată şi restituită persoanei vătămate.

„Aceştia au fost conduşi la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, poliţiştii i-au reţinut, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Persoanele reținute urmează să fie prezentate în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, arată IPJ Dolj.

 » Citește mai mult…