Posted inActualitate

Cosmin Vasile își continuă marile proiecte de dezvoltare ale județului Dolj cu o echipă nouă

Cosmin Vasile își continuă marile proiecte de dezvoltare ale județului Dolj cu o echipă nouă

PSD Dolj și-a depus astăzi lista de candidați pentru Consiliul Județean Dolj.

Miza alegerilor din 9 iunie, pentru președinția Consiliului Județean Dolj și componența acestuia, este, de fapt, șansa la dezvoltare a județului. Organizația Partidului Social Democrat Dolj merge mai departe cu susținerea actualului președinte al Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, luând în considerare vasta sa experiență în administrație, dar și performanțele din ultimii 4 ani.  

De altfel, din postura de președinte în funcție, Cosmin Vasile a demonstrat că proiecte mari, de importanță economică pentru toată regiunea, au fost duse la bun sfârșit. Acesta și-a propus, încă din timpul campaniei din anul 2020, să nu rateze nicio linie de finanțare pentru fonduri nerambursabile, iar promisiunea făcută atunci pare să se fi îndeplinit.

La fel ca și cele 50 de proiecte pe care le-a prezentat electoratului și care s-a finalizat deja până astăzi.

De asemenea, în timpul mandatului său, au fost direcționate cele mai mari sume înregistrate vreodată pentru modernizarea și întreținerea drumurilor județene, pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Craiova, pentru modernizarea și dotarea unităților medicale din județ și, în mod special, a Spitalului Clinic Județean De Urgență, dar și pentru salvarea unor monumente istorice și introducerea lor în circuitul de vizitare.

“Vin în fața alegătorilor cu o echipă formată din oameni care au contribuit la marile performanțe ale proiectelor din ultimii 4 ani, dar și cu oameni noi, pe care i-am adus alături de noi datorită competențelor lor și a capacității de a-și aduce aportul la ce ne dorim să construim în următorul mandat.

Sunt oameni onești, oameni integri, oameni susținuți și de mine și de partid. Cu toții au experiență în domeniilor lor de activitate și pot să mă ajute să lucrăm la strategia de dezvoltare a județului Dolj.

 » Read More