Posted inActualitate

Recomandări ale poliției pentru prevenirea furturilor din locuințe » Stiri din Craiova si Oltenia

Recomandări ale poliției pentru prevenirea furturilor din locuințe » Stiri din Craiova si Oltenia

Pentru al șaselea an consecutiv, Poliția Română, în parteneriat cu E.U.C.P.N. (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 24 de state din Europa, lansează ZIUA EUROPEANĂ DE PREVENIRE A FURTURILOR DIN LOCUINȚĂ.

În acest an, Ziua Europeană, dedicată prevenirii acestui tip de fapte, s-a sărbătorit la data de 19 iunie.

Pentru a marca acest eveniment, polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu polițiștii Secției 4 Poliție Craiova au organizat o activitate de prevenire a furturilor din locuinţă în Piața Centrală din municipiul Craiova, menită a conștientiza cetățenii cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de furt din locuinţă.

În egală măsură, polițiștii au fost prezenți cu sfaturi preventive și la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Craiova, unde discuțiile s-au circumscris îndeplinirii obiectivelor evenimentului. Acesta reprezintă un demers preventiv mai complex decât o campanie de informare și caută astfel, a contribui, prin protejarea valorilor patrimoniale, la atingerea obiectivelor stabilite la nivelul Poliției Române.

Scopul principal al acestui eveniment îl constituie creșterea gradului de conștientizare cu privire la furturile din locuințe, la principalele moduri de operare și modalități eficiente de prevenire a acestora, iar în discuțiile purtate cu cetățenii, polițiștii doljeni au subliniat care sunt vulnerabilitățile exploatate de infractori și cum, respectând câteva măsuri de autoprotecție simple, dar eficiente, pot preveni victimizarea.

Pentru prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţă, polițiștii doljeni vă recomandă:

• Interziceți accesul în locuință și refuzați să dați informații despre dumneavoastră, bunurile pe care le dețineți ori despre vecini, persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituții, dar care nu se pot legitima sau dovedi pe cine reprezintă!

• Achiziționați sisteme de închidere/asigurare care corespund standardelor de securitate!

 » Citește mai mult…