Posted inActualitate

Accident rutier mortal la Sadova » Stiri din Craiova si Oltenia

Accident rutier mortal la Sadova » Stiri din Craiova si Oltenia

O persoană a decedat și alte cinci au fost rănite, într-un accident produs, joi dimineață, în localitatea Sadova din județul Dolj. 

UPDATE/ „În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Sadova.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că un autoturism condus de un bărbat de 75 de ani, din comuna Rojişte, pe DN 55, pe raza localităţii Sadova, în direcţia către Bechet, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani, din Bechet.

În urma evenimentului rutier, din nefericire, conducătorul auto de 75 de ani a decedat.
De asemenea, celălalt conducător auto, precum şi alte 3 persoane, pasageri în autoturismul condus de acesta şi o femeie, pasager în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto în vârstă de 25 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, arată IPJ Dolj.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

„Accident rutier în care sunt implicate două auto, pe raza localității Sadova. În urma acestuia, au rezultat 6 victime. Pentru intervenție și acordare ajutor medical au fost trimise urmatoarele forțe: o autospecială de lucru cu apă, o autospecială de transport persoane și victime multiple, o ambulanță TIM, un echipaj de prim ajutor medical și 3 echipaj SAJ . Intervenția este în dinamică. Din informații, 5 persoane sunt conștiente și cooperante și o persoană este decedată”,

 » Citește mai mult…