Posted inActualitate

Aproape 700 de sancțiuni aplicate de polițiști în minivacanța de Paște

Aproape 700 de sancțiuni aplicate de polițiști în minivacanța de Paște

În vederea prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională în perioada minivacanței de Paște, polițiștii rutieri au fost la datorie, acționând zilnic pe toate arterele principale deschise circulației rutiere din județul Gorj.

În acest sens, în perioada 1-6 mai, au fost aplicate 690 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 356.500 de lei, din care 349 pentru depășirea limitei legale de viteză, 11 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 37 pentru depășiri neregulamentare și 273 pentru alte abateri.

De asemenea, au fost reținute 153 de permise de conducere, din care 11 pentru consumul de alcool la volan și 91 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și au fost retrase 29 de certificate de înmatriculare. Tot în această perioadă au fost constatate 11 infracțiuni la regimul rutier.

Acțiunile polițiștilor au avut drept scop reducerea riscului rutier și conștientizarea participanților la trafic cu privire la normele legale în vigoare și riscurile la care se expun în cazul nerespectării acestora.

Citeşte şi: Târgu Jiu: Femeie în stare gravă, în urma unei explozii

 » Read More